Hotelul este situat în centrul orașului, aproape de Parcul Central, Cluj Arena, BT Arena și de Teatrul Maghiar, zona reunind astfel principalele atracții turistice.
Cele 149 de camere și suite ale Radisson Blu Hotel, Cluj le oferă vizitatorilor ocazia de a se bucura de o panoramă urbană uimitoare. În plus, fiind dotate cu facilități moderne, aceste camere sunt o oază de confort binevenită pentru cei care își doresc să se destindă după o zi în care au vizitat orașul sau în care au luat parte la o întâlnire de afaceri găzduită într-unul dintre spațiile special amenajate.
Divizia profesională Bose în România în colaborare cu partenerul ROC MONTAJ a echipat spațiile interioare și exterioare ale acestui nou hotel cu sisteme audio Bose Professional de ultimă generație, completând ambianța și conferindu-le prin intermediul sunetului personalități distincte.
Sunetul Bose Professional îi întâmpină pe vizitatori încă din zona recepției, unde au fost montate boxe din gama Bose DesignMax pentru a oferi o muzică de fundal plăcută și pentru a se integra într-un mod elegant cu decorul, volumul putând fi ajustat facil cu ajutorul unui controller de zonă digital Bose ControlCenter CC-2D. Același sistem a fost montat și în lounge-ul hotelului, precum și în Sport lounge, un spațiu destinat evenimentelor și întâlnirilor cu personalități ale sportului.
Din aceleași motive, și în alte spații destinate socializării, precum barul Onyx și restaurantul japonez Hikari, au fost montate boxe din gama Bose DesignMax, al căror volum poate fi, de asemenea, controlat prin intermediul câte unui controller de zonă digital Bose Professional ControlCenter CC-2D.
Aceeași gamă de boxe Bose DesignMax a fost utilizată și pentru echiparea spațiilor exterioare, respectiv a terasei sălii de bal și a terasei Sport lounge-ului, precum și pentru echiparea toaletelor destinate vizitatorilor hotelului.
Pentru Ballroom și pentru restaurantul The Park, au fost alese boxe cu montare încastrată în tavan din gama Bose EdgeMax, păstrându-se astfel linia designului de interior, dar creându-se și o ambianță plăcută, care oferă posibilitatea purtării unui dialog fără ca muzica să incomodeze interlocutorii.
Oaspeților acestui hotel le sunt puse la dispoziție și facilități precum un centru de wellness și SPA și o sală de fitness. Aceasta din urmă a fost dotată cu un sistem audio compus dintr-un Soundbar Bose 700 și un modul de bas wireless Bose 700.
Pentru sala de conferințe, videobarul Bose VB1 a reprezentat alegerea perfectă, acesta oferind performanțe uimitoare când vine vorba despre prezentările audio-video și comunicarea la distanță.
Proiectul de echipare a Radisson Blu Hotel, Cluj cu sisteme de sonorizare Bose Professional a fost unul încununat de succes, fiind mândri, ca de fiecare dată, de colaborările pe care le avem cu partenerii noștri pentru îndeplinirea unui scop comun: posibilitatea de a le oferi oaspeților care vizitează locația o experiență completă și memorabilă.